Tweet

Să ne examinăm creşterea spirituală

Creşterea înseamnă dependenţă de Dumnezeu, comuniune cu Cristos, îndeletnicire zilnică cu sfinţenia, rugăciunea şi proclamarea. Nu putem alege doar una sau două dintre acestea, ci trebuie să le facem pe toate.

„Ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei. Amin.” (2 Petru 3:18)

Petru a dat această poruncă atât de cunoscută de a creşte în har şi în cunoştinţă ca pe antidotul fundamental împotriva căderii de la credinţă şi apostaziei, după ce tot el tocmai a scris: „Păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria.” Încă din capitolul al doilea al epistolei sale, Petru a atras atenţia cu privire la învăţătorii falşi care pretindeau că Îl cunosc pe Cristos pentru ca după aceea să se abată de la Scripturi, manipulând textele în aşa fel încât să-şi acorde dreptul de a face tot ce voiau.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în zilele noastre, până şi în rândul celor care sunt credincioşi Bibliei. Mulţi dintre ei adoptă cultura modernă a spectacolului în închinarea şi în vieţile personale, justificându-se prin interpretarea diferită a unor pasaje din Scriptură şi ignorarea altora. În lumina acestor lucruri, Petru scrie ultimul verset al epistolei sale: „Ci creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.”

Porunca este să creştem, însă nu vorbim de o simplă creştere în dimensiuni sau de o sporire în cunoştinţe. Când descrie creşterea, Scriptura foloseşte imagini pline de semnificaţie, cum este şi aceea folosită de Petru când vorbeşte despre creşterea ca nişte prunci. Pruncul care devine copil şi mai apoi tânăr nu creşte doar din punct de vedere fizic. Nou-născutul, de exemplu, nu ştie să vorbească, dar treptat învaţă un limbaj din ce în ce mai sofisticat. El dobândeşte în permanenţă diverse abilităţi şi capacităţi, devenind tot mai puternic, astfel încât în scurt timp nu mai are nevoie de ajutor să se îmbrace sau să mănânce. El acumulează cu rapiditate abilităţi noi şi numeroase, devenind în cele din urmă un adult capabil să îi susţină pe alţii. Creşterea presupune mult mai mult decât dezvoltarea fizică; ea constă în apariţia şi dezvoltarea multor elemente noi.

Nu poţi creşte în har fără să creşti în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru.

Alte imagini ale creşterii (folosite de apostolul Pavel) sunt arborele, planta sau clădirea. La arbore, lucrul cel mai important nu este că devine foarte mare, ci faptul că îşi înfige rădăcinile în sol, ceea ce îi permite să supravieţuiască secetei şi furtunilor, să adăpostească păsări şi insecte, să dea flori şi fructe şi să se înmulţească. Tot astfel, creştinul dezvoltă stabilitate şi rezistenţă spirituală, dobândind abilităţi de a respinge atacurile lui Satan şi de a fi o mărturie şi un ajutor pentru alţii.

În cele ce urmează vom prezenta pe scurt cinci aspecte ale vieţii creştine în care trebuie să căutăm să creştem în mod conştient, dar înainte de aceasta mai trebuie să precizăm un lucru foarte important, şi anume că înainte să amintească de creşterea în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru, apostolul menţionează creşterea în har. Aceasta nu înseamnă că una este mai importantă decât cealaltă, întrucât creşterea în har şi creşterea în cunoştinţă merg mână în mână. Nu poţi avea creştere în har fără creştere în cunoştinţă. Totuşi, poţi avea creştere în cunoştinţă fără să ai şi creştere în har. Probabil că tocmai de aceea, cunoştinţa apare pe locul al doilea în acest verset.

La unii credincioşi, creşterea în cunoştinţă o ia înaintea creşterii în har. Ei sunt dornici să dezbată, să discute şi să-şi etaleze dibăcia în procesul de învăţare, dar creşterea lor în har este uneori oprită, rodul deosebit al caracterului creştin manifestându-se prea puţin în vieţile lor.

Cum am putea defini creşterea în har? Este umblarea permanentă în care creştinul demonstrează harul fără plată al lui Dumnezeu în iertarea zilnică, în rugăciunea ascultată, în sprijinul în sfinţenie şi în progresul în slujire. Ea include printre altele şi creşterea în ascultarea de Domnul şi în părtăşia cu El. Iată care sunt cele cinci aspecte vitale ale creşterii pe care trebuie să le urmărim.

1. Creşterea în dependenţa de har

Mai întâi de toate, cu toţii ar trebui să creştem în dependenţa de har, întrucât aceasta stă la baza vieţii de credinţă. Atunci când venim pentru prima dată la Domnul, devenim conştienţi de amploarea păcatului nostru şi înţelegem că nu putem câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu. Atunci înţelegem că pentru tot ceea ce suntem merităm doar să fim respinşi şi pedepsiţi de Dumnezeu, astfel încât ne pocăim şi ne încredem pe deplin în Cristosul de la Calvar ca să primim răscumpărarea. Pe măsură ce creştem însă în har, devenim tot mai conştienţi de nevrednicia şi inadecvarea noastră şi înţelegem tot mai profund cât de mult avem nevoie de Cristos. Prin urmare, recunoştinţa noastră se revarsă faţă de El pentru tot ce a făcut pentru noi.

Credincioşii mai vechi în credinţă, pe care noi îi vedem ca făcând progrese extraordinare, sunt aceia care de multe ori se pleacă pe genunchi şi Îi cer iertare lui Dumnezeu, întrucât ei au văzut şi mai bine tot ce este rău şi nevrednic în ei şi simt că depind tot mai mult de moartea ispăşitoare a Domnului.

Se pune următoarea întrebare – Oare creştem şi noi tot mai mult în dependenţa de har şi în aprecierea harului, sau avem tendinţa să lăsăm în urmă această dependenţă şi să luăm Calvarul ca pe ceva ce ni se cuvine? Nu cumva păcatul şi eşecul ne îndurerează tot mai puţin şi ne fac să pierdem această dependenţă de Cristos împreună cu sentimentul copleşitor de recunoştinţă pe care îl aveam odinioară?

Autoexaminarea şi meditaţia sunt esenţiale dacă vrem să simţim mai tare ca niciodată cât de mult avem nevoie de lucrarea extraordinară a lui Cristos de a ne purta păcatele.

Ne este dat să-i auzim pe unii creştini obiectând împotriva obiceiului bisericilor de a pune deoparte un serviciu duminical pentru evanghelizare. Ei nu văd rostul participării la un astfel de serviciu pentru că sunt mântuiţi de multă vreme. Şi totuşi, credincioşii care cresc tot mai mult în dependenţa lor de har nu se mai satură să audă cuvântul harului mântuitor proclamat şi explicat. Acesta este atât de preţios pentru ei încât aproape că reprezintă punctul culminant al închinării lor. Ei nu au nevoie de el pentru mântuire, însă cresc neîncetat în admiraţia şi aprecierea lor pentru lucrarea de răscumpărare, din acelaşi motiv pe care îl exprimă şi vechiul imn al lui Henry Twells:

Niciunul, Doamne, n-are-o tihnă desăvârșită

Căci nimeni nu-i fără păcat

Iar cei ce te slujesc mai bine

Sunt cei mai conștienți de răul lor lăuntric

Aşadar, creştem noi în dependenţa de har?

2. Creşterea în aplicarea harului

În al doilea rând, creştem noi în aplicarea harului în vieţile noastre, astfel încât să progresăm în sfinţenie? Harul este experienţa neîncetată a iertării şi puterii lui Dumnezeu în sfinţenie şi în slujire, iar noi trebuie să-l primim prin pocăinţa zilnică şi prin rugăciunea pentru ajutor. Cu ce am greşit azi? În ce fel am păcătuit? De la care îndatorire sau slujire am dat înapoi? Şi nu numai că trebuie să mă pocăiesc, dar mai trebuie şi să mă angajez înaintea Domnului să mă schimb înspre bine, cerându-I în rugăciune o conştiinţă sensibilă şi puterea de a răspunde la îndemnurile ei. În mod special trebuie să cer ajutor în rugăciune pentru păcatele pe care le comit cel mai adesea şi totodată să fiu mai conştient de faptul că ochiul Domnului mă vede. Aceasta este aplicarea harului în umblarea neprihănirii.

Oare ne cercetăm umblarea zi de zi şi căutăm harul lui Dumnezeu pentru a ne îndrepta? Avem mai multă răbdare azi decât aveam cu un an în urmă? Suntem mai dedicaţi în slujirea Domnului, mai înfrânaţi în cuvinte şi în fapte, mai puţin egoişti, mai puţin pătrunşi de mândrie, mai puţin lacomi şi mai atenţi? Creştem oare prin aplicarea zilnică a harului în vieţile noastre?

3. Creşterea în privilegiile harului

În al treilea rând, noi trebuie să creştem în privilegiile harului. Bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de credincioşi le aduce acestora privilegii extraordinare, printre care şi capacitatea spirituală de a înţelege, studia şi memora Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, avem privilegiul de a-L mărturisi pe Domnul în fiecare zi atunci când chemăm Numele Lui ca să ne binecuvânteze în munca noastră, în mărturia noastră, să ne dea sănătate şi puterea de a-i ajuta pe alţii, precum şi pentru rezolvarea multor probleme. Mai mult, avem privilegiul înălţător al siguranţei care ne umple inimile atunci când ne exprimăm dragostea faţă de Dumnezeu în rugăciune personală – harul părtăşiei cu El.

I-am văzut pe aceia pentru care am mijlocit cum primesc Evanghelia în urma unei schimbări neaşteptate a atitudinii inimii şi a naşterii unui sentiment de nevoie?

Demonstrăm noi în mod constant acest privilegiu al rugăciunii împreună cu eficacitatea şi puterea lui? Am experimentat în fiecare zi privilegiul de a mijloci pentru cei pierduţi? Nu este privilegiu mai mare decât să putem fi biruitori împreună cu Dumnezeu prin rugăciuni pe care Dumnezeul oricărui har le-a auzit deja înainte de întemeierea lumii. I-am văzut noi pe aceia pentru care am mijlocit cum primesc Evanghelia în urma unei schimbări neaşteptate a atitudinii inimii şi a naşterii unui sentiment de nevoie?

            Creştem noi în întrebuinţarea privilegiilor harului, sau eşuăm în a striga către Domnul în toate necazurile şi problemele noastre? Reuşim sau nu să studiem adevărurile preţioase pe care avem puterea să le înţelegem? Ascultăm sau nu predicarea cu o ureche atentă? Căutăm dulcea plăcere a părtăşiei cu Domnul? Este un progres extraordinar să creştem în folosirea privilegiilor harului.

4. Creşterea în proclamarea harului

În al patrulea rând, noi ar trebui să creştem şi în proclamarea harului. Orice nou convertit are o mărturie şi trebuie să-şi dezvolte deprinderea de a vorbi altora despre mântuire. Unii creştini nu au ocazia să le mărturisească altora la locul de muncă, dar cei mai mulţi pot participa la mărturisirea colectivă, implicându-se în diversele activităţi de evanghelizare ale bisericii. Este un loc şi este nevoie de fiecare credincios la Şcoala Duminicală, la cursurile biblice, la vizitele în cartier, la împărţirea de materiale tipărite şi la multe alte activităţi menite să ducă Evanghelia la sufletele pierdute. Ne implicăm noi în astfel de lucrări? Creştem noi în înţelepciunea cu care le vorbim altora şi cu care proclamăm mesajul harului?

5. Creşterea în apărarea harului

În al cincilea rând, noi ar trebui să creştem în apărarea harului. Aceasta este responsabilitatea colosală a oricărui credincios, iar tragedia ultimelor secole a fost tocmai eşecul în această privinţă. Evanghelicii au pierdut enorm, nenumărate biserici şi o mare parte a moştenirii extraordinare a binecuvântării din trecut. Suntem noi capabili să depistăm doctrina falsă? O recunoaştem atunci când o întâlnim? Dacă ar trebui să ne mutăm într-un alt oraş, ne-am alătura fără nicio rezervă unei biserici care pare să creadă Biblia, dar care în realitate are o doctrină şi o practică greşite? Noi ar trebui să creştem în apărarea harului pentru că bisericile din zilele noastre sunt supuse atacurilor din partea multor tendinţe distructive.

Satan este întotdeauna extrem de viclean şi de înşelător în acţiunile sale. El ridică în bisericile noastre oameni care ajung să fie recunoscuţi ca predicatori fideli Bibliei şi ale căror cărţi se vând în milioane de exemplare, dar a căror învăţătură, examinată mai atent, dovedeşte că aceşti oameni nu sunt convertiţi cu adevărat. Ei neagă doctrina ispăşirii, adică însăşi esenţa Evangheliei lui Cristos, împreună cu alte aspecte fundamentale ale credinţei, şi nimeni nu are nimic de obiectat. Folosindu-se de un limbaj biblic, evanghelic, ei îi induc în eroare pe creştinii mai creduli care le acceptă ereziile, le cumpără cărţile şi în felul acesta nu reuşesc să apere harul absolut deloc. Aceşti creştini sunt de acord cu părţile acceptabile din învăţătura ereticilor populari, însă nu le remarcă pe acelea care lipsesc sau care sunt denaturate şi împotriva Cuvântului. Creştem oare noi în apărarea harului? Depistăm noi ereziile învăţătorilor falşi? Dacă creştinii care se bucură de beneficiile harului ar fi sensibili la aceste erezii, bisericile n-ar mai ajunge pe mâinile unor creştini superficiali şi lumeşti şi n-ar sfârşi în cele din urmă prin a-şi închide porţile.

* * *

Imaginea „creşterii în har” din 2 Petru 3:18 vorbeşte despre o creştere neîntreruptă. Este o adevărată tragedie când cineva se opreşte din creştere şi rămâne imatur spiritual. Imaginea vorbeşte însă şi despre o creştere uniformă, întrucât credinciosul creşte simultan în toate virtuţile creştine, fără ca vreuna să lipsească în mod flagrant. N-ar trebui să putem spune despre cineva că „este un bun creştin şi a crescut în cunoştinţă, dar nu reuşeşte să biruiască lumea în viaţa sa”, ori „este o creştină deosebită care crede în Calvar şi se încrede în Domnul, dar cunoaşte foarte puţin doctrina şi nu citeşte absolut nimic.”

Altcineva este poate o persoană plăcută şi cunoaşte bine doctrina, însă nu se implică niciodată în mărturisirea sau slujirea creştină şi se fereşte să lucreze împreună cu ceilalţi creştini la marea trimitere a lui Isus Cristos. Ce nenorocire este pentru cineva să crească deformat!

Cu toţii ar trebui să ne dorim să creştem uniform în toate aspectele şi să devenim asemenea unui copac puternic care este stabil, primitor, frumos, roditor şi îşi trage seva de la mare adâncime.

Să creşti în har înseamnă să creşti în dependenţa de har, în aplicarea harului, în exercitarea privilegiilor harului, în proclamarea harului şi în apărarea harului.

Creşterea în cunoştinţă

Ajungem astfel la a doua parte a versetului – „Creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.” Creşterea în har trebuie să meargă mână în mână cu creşterea în cunoştinţă, aceasta referindu-se fără doar şi poate la cunoaşterea biblică şi mai ales la marile doctrine ale credinţei. Am citit noi vreodată o carte de doctrină? Lucrarea A Body of Divinity a lui Thomas Watson este o expunere excelentă a tuturor doctrinelor importante ale creştinismului, astfel încât cititorul să înţeleagă întregul sistem doctrinar şi locul fiecărui element component în acest întreg. Este foarte trist atunci când un creştin trece prin viaţă fără să citească măcar o carte valoroasă de doctrină.

Am citit oare vreodată cu atenţie cartea lui John Bunyan, Călătoria creştinului (The Pilgrim’s Progress)? Îmi amintesc că pe când aveam vreo doisprezece ani a trebuit să studiem această carte la ora de literatură engleză. Pe vremea aceea mi s-a părut nespus de plictisitor să o străbatem rând cu rând, paragraf cu paragraf, şi să-i identificăm structura şi mijloacele literare. Cum mai căscam şi ne foiam pe scaune!

După ce m-am convertit însă, în adolescenţă, cineva mi-a recomandat să citesc Călătoria creştinului. De ce aş mai fi citit încă o dată cartea aceea cu care mă chinuisem la fel de mult ca şi cu Odiseea lui Homer? Totuşi, am luat-o din nou în mână şi după câteva pagini mi-am zis: „Asta nu e cartea pe care am citit-o cu mai mulţi ani în urmă. E o carte complet diferită.”

Atunci când inima unui om se deschide şi pătrunde în ea lumina spirituală, această carte atât de veche prinde viaţă şi ne arată toate ispitele, capcanele şi biruinţele din călătoria noastră spirituală într-un fel în care nicio altă carte în afară de Biblie nu a făcut-o vreodată. Biblia este mai presus de orice, fără doar şi poate, însă cărţile care explică mesajul Scripturii au ajutat mii de creştini de-a lungul timpului.

Creştem noi în cunoştinţa Adevărului? Dar mai mult, cunoaştem noi pericolele cu care se confruntă în prezent lucrarea lui Cristos? Care sunt bătăliile ce se poartă în zilele noastre? Ce încearcă diavolul să ne facă acum? Sunt cel puţin şase atacuri majore pe care Satan le îndreaptă împotriva bisericilor şi creştinilor la ora actuală, dar oare ştim care sunt acestea? Suntem cu ochii în patru?

Programul „Read for the Lord” al bisericii Tabernacle cuprinde şi cărţi care îi avertizează pe credincioşi cu privire la subiectele cele mai arzătoare ale zilelor noastre.

Credincioşii care nu au crescut în cunoştinţă, ci au rămas pe loc… vor fi uşor ispitiţi de Satan să cadă de la credinţă.

Lăsând la o parte cărţile, creştem noi în cunoştinţa lecţiilor personale pe care le-am primit de la Domnul? Am făcut greşeli mari, dar ne amintim noi care sunt acestea şi felul extraordinar în care Domnul ne-a scos din ele şi ne-a îndrumat pe calea cea dreaptă? Sunt lecţiile acestea întipărite pe inimile noastre? Mai mult, am învăţat noi să cerem călăuzire de la Dumnezeu? Toate aceste lucruri fac parte din creşterea în cunoştinţă.

Dacă ne numărăm printre acei credincioşi care nu au crescut în cunoştinţă, ci au rămas pe loc, atunci vom fi uşor ispitiţi de Satan să cădem de la credinţă. Porunca dată de apostol este esenţială - „Creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.”

Repetarea acestui text ne determină să căutăm mai multe informaţii despre genul de cunoştinţă de care avem nevoie. Nu întâmplător, Petru foloseşte aici numele întreg al Domnului şi rolurile Sale, spunând: „Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos”. El de fapt ne cere să citim aceste cuvinte în felul următor: „Creşteţi în cunoştinţa Domnului, în cunoştinţa Mântuitorului, în cunoştinţa lui Isus şi în cunoştinţa lui Cristos.” El este o singură persoană, fără doar şi poate, dar prezentată cu rolurile şi numele Sale diferite pentru a ne atrage atenţia că trebuie să creştem în cunoştinţa Lui în toate privinţele.

Cristos ca Domn

Cu alte cuvinte, Îl cunoaştem noi mai mult pe Cristos ca Domn? Acesta este lucrul cel mai important. Am acceptat noi cu supunere domnia Lui peste noi şi autoritatea Lui providenţială în vieţile şi circumstanţele noastre? I-am cedat Lui fiecare părticică din vieţile noastre? Spre exemplu, am renunţat noi în ultima vreme la vreun idol pe care îl preţuiam şi pe care l-am pus mai presus de Cristos şi de slujirea Lui şi care astfel ne împiedica să fim ascultători? Pe cei mai tineri îi întreb – aţi aruncat voi în ultimii ani toate CD-urile acelea cu muzică lumească pe care le aveaţi odinioară, sau încă vă găsiţi plăcerea în muzica şi ritmul acestei lumi, în distracţia asociată atât de strâns cu independenţa, cu satisfacerea plăcerilor şi cu imoralitatea? Aţi dorit-o, aţi avut nevoie de ea şi v-aţi hrănit cu ea, îngăduindu-i să vă corupă şi să vă murdărească preferinţele spirituale, dar în cele din urmă v-aţi plecat cu totul în faţa domniei lui Cristos şi aţi înlăturat-o complet din vieţile voastre.

Ne regăsim noi în această situaţie? Ca să creştem în cunoştinţa Domnului nostru înseamnă că El trebuie să devină Domnul fiecărui aspect al vieţii noastre. Atunci ne vom despărţi cu bucurie de orice lucru care poartă amprenta de neşters a lumii noastre căzute şi ne vom ordona priorităţile pentru El. Din nefericire, unii tineri nu au crescut în cunoştinţa lui Cristos ca Domn şi încă se mai îndeletnicesc cu lucruri care sunt împotriva credinţei şi o urâciune înaintea Domnului. Uneori, aceşti tineri credincioşi se adună laolaltă cu alţii ce trec prin aceeaşi situaţie şi discută cu pasiune despre plăcerile lumeşti care le-au mai rămas. „Aţi auzit despre asta?”, zic ei, „şi ce părere aveţi despre cutare sau cutare?” Ei nu trăiesc cu totul pentru Cristos şi nu îşi dau seama că distracţiile pe care le preferă dăunează vieţii sufletului.

Cristos ca Mântuitor

Să creştem în cunoştinţa lui Cristos ca Mântuitor înseamnă să alungăm de la noi păcate vechi şi poate ţinute ascunse, pentru că nu mai putem să-L facem să sufere pe Acela care a mers pentru noi la Calvar. Poate că aceste păcate au rămas nemărturisite ani de zile şi ne-au ţinut departe de plinătatea bunătăţii şi puterii lui Dumnezeu.

Noi vedem în El Mântuitorul nostru permanent care le dă putere credincioşilor Lui să alunge aceste păcate

Spre exemplu, a rămas în noi o urmă de bârfă sau de lăcomie? Să creştem în cunoştinţa lui Cristos ca Mântuitor înseamnă să vedem în El Mântuitorul nostru permanent care le dă putere credincioşilor Lui să alunge aceste păcate. Noi le-am mărturisit şi am auzit în inimile noastre glasul Mântuitorului zicând: „Domnul ţi-a alungat păcatul.”

Cristos ca Isus

A creşte în cunoştinţa lui Isus, numele personal al Domnului, se referă fără doar şi poate la o părtăşie tot mai strânsă cu El şi la o dragoste tot mai puternică faţă de El. Noi putem folosi numele Lui personal pentru că suntem ai Lui şi El este al nostru.

Continuăm noi să ne închinăm atunci când suntem copleşiţi de uimire, de dragoste şi de laudă pentru faptul că Îl cunoaştem şi că Mântuitorul lumii S-a făcut al nostru? Am experimentat libertatea în rugăciune şi în exprimarea dragostei şi devotamentului nostru faţă de El? Am meditat la persoana şi la căile Lui şi ne-am lăsat fascinaţi de El în timp ce citeam Cuvântul? Această cunoaştere a Lui se adânceşte tot mai mult, mai ales atunci când înţelegem dragostea Lui pentru cei pierduţi. Să creştem dar în cunoştinţa lui Isus, adică a iubirii Sale personale faţă de noi, şi în apropierea acestei iubiri.

Cristos ca Mesia

Să creştem în cunoştinţa lui Cristos – Mesia sau Unsul – înseamnă să ne identificăm mai mult cu misiunea şi calendarul Său mesianic. El este acum călăreţul pe cal alb din Apocalipsa 6 care merge să cucerească inimile răscumpăraţilor Săi şi în curând Se va întoarce în putere şi glorie. Să creştem în cunoştinţa lui Cristos, Mesia, înseamnă să înţelegem imaginea completă a răscumpărării şi să aşteptăm şi să lucrăm pentru întoarcerea Lui. Medităm noi la desfăşurarea şi la finalizarea lucrării Lui şi ne gândim la marea zi a venirii Lui? Să căutăm să-L cunoaştem pe El tot mai mult ca Domn, apoi ca Mântuitor, ca Isus şi Cristos.

Textul acesta ne cercetează şi ne încurajează deopotrivă, fiind în acelaşi timp simplu şi bogat şi referindu-se la o creştere care nu are cum să ne umple de mândrie pentru că fiecare aspect al ei ne smereşte şi ne înalţă în egală măsură. Şi parcă pentru a sublinia lucrul acesta, versetul inspirat se încheie în felul următor: „A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei.”

Dragi prieteni, să creştem în continuare oricât ar dura această călătorie glorioasă în care ne găsim şi să nu ne oprim niciodată, ci să fim tari, iar Domnul să Se folosească de noi.